Connect
To Top

UNDERCLOUD 2016 – DURERI FANTOMĂ – 29 Aug 2016

DURERI FANTOMĂ, de Vasili Sigarev, la a 9-a ediție a UNDERCLOUD 2016 – Festival de Teatru Independent de Orice.

Traducerea: Marina Palii
Cu: Rares Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa
Regia: Bogdan Budes

August 29, 2016, 7:00 pm
Sala Atelier, ARCUB – Hanul Gabroveni, București

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea.” (Bogdan Budeş)

Acțiunea spectacolului „Dureri fantomă” se petrece la periferia unui oraș, într-un depou de tramvaie în care planează constant promiscuitatea și lipsa sensibilității umane. În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri și sufletul Olgăi în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Ceva din mine a plâns ca după război, când se anunță că e pace. Actorii ăștia mi-au dat vestea că supraviețuim și că ei au puterea (și-mi dau și mie) de a reconstrui. (…) Mi-au făcut bine. Și dacă teatrul e oglinda lumii, lumea are o șansă. Să fie liberă, cinstită și trează, ca spectacolul ăsta de la Teatrul de Artă.” – Dorina Chiriac, preluată de ziarulmetropolis.ro (27 februarie 2015)

Miza lui Bogdan Budeș, esențial veristă, a fost să reproducă un segment de lume cu personaje cât mai naturale și mai credibile. Pas cu pas, însă, regizorul înaintează într-un studiu al relației, cu poziții de forță, detururi, încurcături și ezitări, toate într-un ritm bine strunit.” Cristina Rusiecki, revistacultura.ro (9 septembrie 2015)

În Dureri fantomă“, un text emoționant, plin de lumini și umbre, cu treceri de la umor amar la dramă brutală, Bogdan Budeș alege, în ciuda spațiului frust, creat pe scena Teatrului de Artă, să exploreze acele zone în care se ascund traumele și care sunt destul de greu de adus pe scenă, când vrei să nu anulezi efectul dramatic. Povestea e puternică și seducătoare, atât pentru regizor, cât și pentru cei trei actori (…) care i se supun și o fac, în același timp, să trăiască pe scenă, să împresioneze și să emoționeze, fără să se teamă de efectul emoției. (…) Finalul poveștii, atât de dramatic, atât de emoționant, atât de departe de trendul teatrului actual, îl veți descoperi dacă veți face o vizită la teatrul din strada Sf. Ștefan.“ – Monica Andronescu, yorick.ro (7 aprilie 2015)

Participări la festivaluri:

Festivalul 25 de ore de teatru nonstop, Sibiu, ediţia 2015
Festivalul de teatru BABEL FAST, Târgovişte, ediţia 2015
Festivalul de teatru Antagon, Timişoara, ediţia 2015
Maratonul Teatrului Independent, Bucharest Fringe, ediţia 2015, premiul pentru Cel mai bun actor – George Constantinescu (Gleb)
Festivalul Naţional de Teatru Independent 2015

Bilete: http://www.undercloud.ro/event/dureri-fantoma/

Acces general – 35 lei + 3,1 lei taxe de procesare Bilete.ro

 

Logo Undercloud 2016 ArCubUNDERCLOUD – Festival Internaţional de Teatru Independent revine, în acest an, în perioada 22-31 august 2016, cu o selecţie extraordinară de spectacole şi evenimente culturale din ţară şi din străinătate. Festivalul, aflat la a 9-a ediţie, se va desfăşura într-un spaţiu nou, în centrul Capitalei: ARCUB Gabroveni, clădire emblematică pentru istoria Bucureştiului şi un centru modern recunoscut, dedicat culturii urbane. Astfel, timp de zece zile, zecile de producţii şi evenimente conexe oferite de Festivalul UNDERCLOUD vor fi găzduite în cinci dintre sălile Hanului Gabroveni.

UNDERCLOUD vă invită să trăiţi din nou experienţa unică a unui festival care pune accentul pe calitate, inovație, deşchidere şi experiment. Zece zile pline de teatru, la sfârşit de vară, într-un spaţiu nou, în inima Bucureştiului, pentru a începe toamna pe modulul teatru”, a spus Chris Simion, regizor şi directorul Festivalului Undercloud.

Ediţia a 9-a a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD va propune publicului cele mai noi şi incitante producţii din spaţiul independent românesc, dar şi câteva producţii de teatru independent din străinătate. Anul acesta, programul festivalului va cuprinde spectacole din Anglia, Franţa, Rusia, Republica Moldova, Israel şi Grecia.

Şi în ediţia din acest an, UNDERCLOUD va prezenta publicului cele trei secţiuni principale cu care publicul s-a obişnuit deja:

– secţiunea „Concurs”, în cadrul căreia vor participa spectacole romanești care aduc un plus de noutate şi originalitate;

– secţiunea „Invitaţi din România”, categorie care include montări ce şi-au câştigat deja notorietatea şi a căror prezenţă în festival încurajează dialogul între artiştii consacraţi şi cei aflați la început de drum;

– şi secţiunea „Invitaţi din străinătate”, introdusă din 2014, când festivalul a devenit internaţional;

Ca noutate, festivalul introduce şi secţiunea „One-man/one-woman show”, care va aduce în prim-plan o formă de teatru extrem de ofertantă şi prolifică pe scenele româneşti și internaţionale. Mai multe detalii despre spectacole şi artiştii invitaţi, găsiţi pe site-ul undercloud.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/undercloudfestival.

Alături de spectacolele de teatru, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD vor avea loc şi evenimente conexe, precum lansări de carte, workshopuri, masterclass-uri, ţinute de personalităţi din lumea teatrului românesc, dar şi de invitaţi din străinătate. De asemenea, cu ocazia centenarului DADA, va exista şi un focus dedicat acestei mişcări.

Program UNDERCLOUD 2016:

Luni, 22 august
19:00 – NESOMN, regia: Arcadie Rusu

20:00 – FATA DIN CURCUBEU, regia: Lia Bugnar

21:00 – NESOMN, regia: Arcadie Rusu

21:30 – BUZUNARUL CU PÂINE, regia: Alexandru Nagy

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Marți, 23 august
19:00 – PHILOCTETES, regia: Sissy Papathanassiou

20:00 – GIGEL, regia: Vlad Zamfirescu

21:30 – BUCUREȘTI INSTALAȚIE UMANĂ, producător ARCUB

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Miercuri, 24 august
18:00 – 40 DE ZILE, de Chris Simion (spectacol lectură – detalii în curând)

19:00 – CONTROL FREAKS AND MORE, regia: Nimrod Freed

20:00 – MĂLĂIEȘ ÎN CĂLCĂIEȘ, regia: Daniel Chirilă

21:30 – SÂMBĂTĂ: AVERSE!, regia: Matei Lucaci-Grunberg

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Joi, 25 august
19:00 – CRĂCIUN LA PALAT, regia: Chris Simion – Mercurian (spectacol lectură – detalii în curând)

20:00 – ERA OK ȘI LA 60, regia: Răzvan Vasilescu

21:30 – THE SUNSET LIMITED, regia: Andrei și Andreea Grosude

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Vineri, 26 august
10:00 – SPIRITUL DE AVANGARDĂ, DE LA DADA LA SCENA CONTEMPORANĂ – Sala Arcelor (conferință – intrare liberă)

18:00 – ISTORIA COMUNISMULUI REPOVESTITĂ PENTRU BOLNAVII MINTAL, regia: Slava Sambriș

19:30 – OMUL-PERNĂ, regia: Eugen Gyemant

20:00 – COPILUL DIVIN, dramatizarea și regia: Chris Simion – Mercurian (spectacol lectură – detalii în curând)

22:00 – CREDITUL, regia: Mihai Constantin

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Sâmbătă, 27 august
16:00 – TEATRUL INDEPENDENT ÎN ASIA DE SUD-EST, conferință susținută de Benny Lim, Hong Kong, intrare liberă

17:00 – COPILUL LUI NOE, dramatizarea și regia: Chris Simion –Mercurian (spectacol lectură – detalii în curând)

18:00 – VOIX DANS LE NOIR, creație marionete, interpretare și regie: Eric Deniaud

19:00 – HEDWIG AND THE ANGRY INCH: THE MISSING HALF, regia: Iris Spiridon

22:00 – ZIUA NECUNOȘTINȚEI, regia: Alex Ștefănescu

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Duminică, 28 august
12:00 – SHAKESPEARE STORIES, workshop susținut de actorul Marian Râlea

17:00 – CABARET DADA, de Matei Vișniec

19:00 – LUNGS, regia: Nicolae Constantin Tănase

20:30 – BLACK & WHITE, regia: Anca Maria Colțeanu

22:00 – SILENT STRUGGLE, de Bogdan Bolohan

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Luni, 29 august
18:00 – LILIOM, regia: Zsuzsánna Kovács

19:00 – DURERI FANTOMĂ, de Vasili Sigarev

20:00 – ONE DAY WE WILL ALL BE HAPPY, regia: Veaceslav Cebotari

21:00 – 30 PLUS, regia: Alexandru Bogdan

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Marți, 30 august
17:00 – ONE-TO-ONE, dialog cu regizoarea Mariana Cămărășan, actrița Florina Gleznea și dramaturgul Marco Tesei, intrare liberă

18:00 – LECȚIA: O MEDITAȚIE CU ȘAPTE TEME, lansare de carte de Octavian Saiu

18:00 – THE TRAGEDIAN, regia: Miranda Henderson

18:00 – AGLAJA, regia: Ștefan Lupu

20:00 – ALEARGĂ – Fals jurnal de jogging, concept: Silvia Calin

21:00 – DIALOG UNDERCLOUD CU REGIZORUL MIHAI MĂNIUȚIU, directorul Teatrului Național Cluj, intrare liberă

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

Miercuri – 31 august
14:00 – Workshop susținut de Alister O’Loughlin (protagonistul spectacolului „The tragedian”)

18:00 – INDIANUL VREA ÎN BRONX, regia Iarina Damian

19:30 – CE ÎNVÂRTE OMUL DREPT, de Cristian Iftode

21:30 – OPINILE UNUI CLOVN, regia: Anca Maria Colțeanu

23:03 – (P)ROTAGONISTA, regia: Mariana Cămărășan & Amalia Iorgoiu

20:30 – GALA UNDERCLOUD 2016, intrare liberă în limita locurilor disponibile

UNDERCLOUD se desfăşoară sub egida programului european „Europe for Festivals. Festivals for Europe”, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. UNDERCLOUD este singurul festival internaţional de teatru independent din România care a primit această distincţie.

UNDERCLOUD, eveniment organizat de Asociaţia Mişcarea Undercloud, cu sprijinul ARCUB, cofinanţat de AFCN, susţine Bucureşti 2021 – Oraş candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Află mai multe pe bucuresti2021.ro.

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Cinema